CRAIOVA ORTODOXA

Asociaţiile A.S.C.O.R. şi PRO-VITA Craiova organizează:

MARS PENTRU VIATA!

Dorim prin această acţiune să afirmăm dreptul copiilor nenăscuţi de a se naşte şi a se bucura de viaţă.

Acţiunea va avea loc în data de 31 Mai, ora:19 cu plecare de la Catedrala Sf. Dumitru urmând: traseul Mag. Mercur, Teatrul Naţional şi retur.

Invităm pe toţi cei ce vor să-şi exprime sprijinul pentru dreptul de a trăi al acestor prunci nevinovaţi.

Pentru a contribui la promovarea acestei actiuni, descarcati afisul marsului in format pdf:

afis__mars_pentru_viata

Contact: Tel.0743162621 şi 0721377094

www.ascorcraiova.ro

www.provitacraiova.ro

Premiile acordate la Simpozionul National Studentesc, „Sfanta Scriptura, izvor viu al vietii crestine si al teologiei ortodoxe”, Tismana, 16-17 Mai 2008

Premiul I

Persa Răzvan, Facultatea de Teologie din Cluj Napoca

Premiul II

Ion Dragoş Vlădescu, Facultatea de Teologie din Bucureşti

Premiul III

Alexandru Dadirlac, Facultatea de Teologie din Sibiu

Menţiune

Stoienescu Teodor Daniil, Facultatea de Teologie din Arad

Menţiune

Boboş Raluca, Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca

Menţiune

Sturza Mircea, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara

Premiul de excelenţă

Săvulescu Radu, Facultatea de Teologie din Craiova

Premiul „Haralambie Rovenţa”

Nojea Traian şi Ţop Paul, Facultatea de Teologie din Oradea

Premiul pentru cea mai originală lucrare

Topoe Cătălin, Facultatea de Teologie din Craiova

Premiul pentru cea mai bună prezentare

Alexandru Prelipceanu, Facultatea de Teologie din Bucureşti

Fotografii de la acest eveniment AICI

sursa>

sursa> http://www.mihaivladimirescu.ro/index.php/2008/05/18/

premiile-acordate-la-simpozionul-national-studentesc-%e2%80%9esfanta-scriptura-izvor-viu

-al-vietii-crestine-si-al-teologiei-ortodoxe%e2%80%9d-tismana-16-17-ma

Ziua Internaţională a Lumânărilor aprinse comemorată şi la Craiova.

Ziua de 18 mai este Ziua Internationala a Comemorarii Victimelor Virusului HIV-SIDA- Ziua Internationala a Lumanarilor Aprinse.
În acest context, Asociatia Română AntiSIDA (ARAS), Uniunea Naţională a Organizatiilor Persoanelor afectate de HIV-SIDA (UNOPA), Asociatia Vasiliada, patronată de Mitropolia Olteniei – prin Centrul “Aripi de Lumină” şi Asociaţia Speranţa Băniei organizează în Piata Mihai Viteazul din Craiova, duminică, 18 mai, începând cu ora 17:30, o manifestare de comemorare a victimelor flagelului HIV-SIDA.

Manifestarea se va derula sub deviza: „Deschide calea spre o lume fara SIDA!”

Ceremonia va fi susţinută de membri ARAS, UNOPA şi Asociaţia “Speranţa Băniei”, majoritatea voluntari care vor aprinde primele lumânări şi vor distribui pliante vizitatorilor. Lista invitaţilor cuprinde reprezentanţi ai altor organizaţii de profil, parteneri, simpatizanţi, jurnalişti, autorităţi din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei copilului.

În a treia duminică de mai a fiecărui an, mii de comunităţi din întreaga lume se reunesc pentru a aprinde lumânări şi candele în memoria celor care au murit în urma SIDA. Ritualul aprinderii lumânărilor îşi propune să aducă un omagiu colectiv celor 4.788 de români dispăruţi, să transmită un mesaj de încurajare celor 12.089 de persoane (copii şi adulţi) care trăiesc cu HIV/SIDA şi să lanseze un îndemn la prevenire celorlalţi semeni ai lor.

Manifestarea este, în acelaşi timp, o încercare de a mobiliza toate fortele capabile să schimbe cursul epidemiei, de la autorităţi politice sau religioase, personal medical, asistenţi sociali, profesori, comunităţi artistice, organizaţii neguvernamentale, jurnalişti, medii de afaceri etc., până la cei ce se vor afla în trecere prin zonele de desfăşurare a evenimentului.

Mesajul pe care ARAS, UNOPA Centrul “Aripi de Lumină” şi Asociaţia “Speranţa Băniei” îl lansează, este acela de a stopa discriminarea şi stigmatizarea celor afectati de HIV/SIDA, de a informa opinia publică despre modul în care se transmite acest virus, de a spune un DA hotărât egalităţii în şanse.

Persoană de contact: Director ARAS, Dr. Mirela Trută -0723 371 998

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3661&Itemid=9

foto> http://www.virtualarad.net/news/2004/in_anii_urmatori_vor_fi_derulate_programe_anti_sida.jpg

Se implinesc 8 ani de la trecerea in vesnicie a

IPS Mitropolit Nestor Vornicescu

In data de 17 mai 2008 se implinesc 8 ani de la nasterea in cer, a celui ce a fost Inaltpreasfintitul Mitropolit Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Intaistatator al Mitropoliei Olteniei, parinte, invatator si indrumator, vreme de peste doua decenii, al clericilor si credinciosilor crestin-ortodocsi din plaiurile Olteniei.

Cu acest prilej, la Paraclisul Catedralei Episcopale din Dr. Tr. Severin se va savarşi Sfanta Liturghie si o slujba de pomenire, de catre Prea Sfintitul Parinte Nicodim iar la Catedrala Mitropolitana “Sfantul Dumitru” din Craiova va fi oficiata o slujba de pomenire de catre PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, impreuna cu un sobor de preoti.

Pentru toate cele bune lasate noua tuturor, ne rugam Bunului Dumnezeu sa odihneasca cu dreptii sufletul Mitropolitului Nestor si se cuvine in chip pios sa spunem si noi, cu inima smerita si plina de credinta:

VESNICA POMENIRE!

Mitropolitul Nestor Vornicescu – Repere biografice

• 1927, 1 octombrie. S-a născut în comuna Lozova-Vornicesti judetul Lăpusna din Basarabia, din părintii Vera (născută Rosu) si Vasile Vornicescu, neam de plugari-răzesi basarabeni, cu credintă în Dumnezeu;
• 1934 – 1941. Urmează scoala primară din satul natal, unde se remarcă prin strădania de a cunoaste istoria neamului său.
• 1943 – 1946. Intră, ca novice, la Schitul Nechita din Muntii Neamtului.
• 1946 – 1951. Este primit frate rasofor la Sfânta Mânăstire Neamt. Aici urmează Seminarul monahal.
• 1951, 10 martie Spre sfârsitul ultimului an de studiu seminarial, este tuns în monahism, primind numele de Nestor.
• 1951 – 1955. Urmează cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti.
• 1956, 18 iulie. Este hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală de la Roman, de către P.S. Teofil Herineanu.
• 1960, Duminica Ortodoxiei. Este hirotesit duhovnic în Catedrala Mitropolitană din Iasi de către Mitropolitul Iustin Moisescu.
• 1962, primăvara. Este numit staret al Sfintei Mânăstiri „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.
• 1962, 24 iunie. Este hirotesit protosinghel.
• 1966, 2 februarie. Este hirotesit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iasi de către Mitropolitul Iustin Moisescu.
• 1966, 25 martie. A fost numit staret la mânăstirea de metanie, Neamt.
• 1969, 18 iulie – 1970, 20 august. Este bursier al Institutului Ecumenic de la Bossey din Elvetia, a efectuat un program de studii la Geneva, audiind si prelegerile de istorie bisericească medievală ale prof. Heinz Leibing.
• 1970, 15 decembrie. Este ales de Sf. Sinod al B.O.R. episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
• 1978, 20 aprilie. Colegiul Electoral Bisericesc îl alege ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei.
• 1979. Este ales presedintele Comisiei Nationale Române de Istorie Ecleziastică Comparată.
• 1983. Sustine, la Institutul Teologic din Bucuresti, teza de doctorat cu tema „Primele scrieri patristice în literatura noastră, secolele IV-XVI”, sub conducerea stiintifică a eminentului profesor Ioan G. Coman.
• 1992. Este ales presedinte al Comisiei Sinodale pentru canonizarea Sfintilor Români.
• 1992, 12 martie. Este ales membru de onoare al Academiei Române, ulterior membru si al Academiei de Stiinte din Chisinău. Participă la numeroase întruniri stiintifice, religioase sau ecumenice.
• 2000, 17 mai. Trece la cele vesnice.
• 2004, 26 octombrie În semn de aleasă pretuire, a primit, postmortem, titlul de Cetătean de onoare al Municipiului Craiova. Tot în semn de neuitare, o stradă din Craiova si una din Tg. Cărbunesti au primit numele vrednicului ierarh.
• 2004, 14 decembrie Primăria Municipiului Craiova si Fundatia „Scrisul Românesc” au hotărât crearea Aleii marilor personalităti din Craiova, în care figurează, între cei 24, si bustul Mitropolitului-cărturar Nestor Vornicescu, în Parcul Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova.
• 2005, 1 septembrie Liceul din comuna sa natală, Lozova-Vorniceni, primeste numele Mitropolitului Nestor Vornicescu.
• 2007, februarie Î.P.S. Teofan Savu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolit al Oltenei, a propus, si Consiliul Eparhial a aprobat, ca biblioteca eparhială (circa 30.000 volume) să fuzioneze cu biblioteca Facultătii de Teologie, purtând numele „Mitropolit Nestor Vornicescu” si să fie pusă la dispozitia elevilor seminaristi si studentilor teologi, precum si tuturor celor interesati.

*

Activitate publicistică

Mitropolitul Nestor Vornicescu a publicat în timpul vietii numeroase studii, articole, recenzii, însemnări în diferite reviste (BOR, Studii teologice, Ortodoxia, Mitropolia Moldovei si Sucevei, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Banatului, Magazin Istoric, Ateneu, Ramuri etc.)

Cărţile semnate de vrednicul ierarh sunt:

-O cronică a războiului pentru independenţă, alcătuită de Stefan Cotigescu si scrisă pe paginile unei Evanghelii în 1878, Ed. Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă, Bucuresti, 1976, 48 + XVIII p.;

-În afara legii, Ion Florea, Ed. Junimea, Iasi, 1976, 232 p.;

-Contribuţii aduse de slujitorii bisericesti pentru independenta de stat a României, în anii 1877-1878, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1978, 196+78 p.;

-Învătătura Sfântului Vasile cel Mare despre muncă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1979, 44 p.;

-Despre viaţa si opera Sfântului Vasile cel Mare. La 1600 de ani de la trecerea sa către Domnul, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1979, 164 p. + XVI planse;

-Descătusarea, 1821, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1981, 218 p.;

-Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII, Izvoare, traduceri, circulatie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1983, 448+XVI p.;

-Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, 638 p.;

-Unde-i turma, acolo-i si păstorul. Participarea Mitropolitului Sofronie Miclescu la înfăptuirea Unirii Principatelor Române – 1859, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, 156 p.;

-Un filosof străromân de la Histria dobrogeană, Aeticus Histricus, autorul unei Cosmografii si al unui Alfabet (sec. IV-V), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, 52 + 28p.;

-Sfinţii români si apărători ai legii strămosesti. Studiu introductiv, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, 132 +XL p.;

-Desăvârsirea unităţii noastre nationale – fundament al unităţii Bisericii străbune, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1988, 640 + XXIV p.;

-Una dintre primele scrieri ale literaturii române străvechi: Pătimirea martirilor Epictet si Astion (de la cumpăna sec. III-IV), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, 344 + XXV p.;

-Biruit-au gândul. Studii de teologie istorică ortodoxă românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, 622 p.;

-Sfântul voievod Stefan cel Mare, Cuvânt de preamărire, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1992, 48 p.;

-Viaţa îmbunătăţită, nevoinţele duhovnicesti si ortodoxia neîndoielnică ale Sfântului Mitropolit Petru Movilă al Kievului si a toată Ucraina, Bucuresti, 1996, 84 p.;

-Sfântul Mitropolit Petru Movilă, micromonografie, Craiova, 1996, 110 p.;

-Receptarea operei Sfântului Ambrozie în cultura românească (sec. XIV-XX), Bucuresti, 1998;

-Studii de Teologie istorică. Antologie, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1998, 433p.;

-Sfântul Ierarh Petru Movilă, Craiova, 1999, 327p.;

-ANNO DOMINI 2000 – Sfântul Ambrosie în spiritualitatea si cultura românească, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2000, 222p.

sursa> http://www.ascorcraiova.ro/archives/152

C O M U N I C A T D E P R E S A

În perioada 16-17 mai 2008 va avea loc la Mânăstirea Tismana, Gorj, Simpozionul Naţional Studenţesc „Sfânta Scriptură, izvor viu al vieţii creştine şi al teologiei ortodoxe”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Craiova. Acest simpozion studenţesc dă expresie hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care la propunerea Preafericitului Patriarh Daniel, a consacrat anul 2008 Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii.

După cum afirma Prea Sfintitul Prof. Univ. Dr. Irineu Ioan Popa, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, «un asemenea eveniment nu putea fi trecut cu vederea, mai ales că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă: „Cercetaţi Scripturile că în ele aveţi viaţă veşnică” (Ioan 5, 39), iar Sfântul Efrem Sirul şi alţi Părinţi ne sfătuiesc ca „înainte de orice citire, să ne rugăm lui Dumnezeu să se milostivească spre noi, ca să ni se descopere”. Ca atare, cuvântul lui Dumnezeu citit şi ascultat ne duce totdeauna la Persoana vie a Cuvântului lui Dumnezeu înomenit. Sfântul Ioan Gură de Aur, renumitul exeget şi predicator, considera Sfânta Scriptură ca pe un altar de iniţiere faţă de care trebuie să ne apropiem cu rugăciune şi smerenie». Potrivit domnului Conf. Univ. Dr. Mihai Valentin Vladimirescu, „acest Simpozion Naţional Studenţesc se doreşte a fi piatra de temelie a unei manifestări de tradiţie, anuală, prin care se urmăreşte încurajarea contactelor între studenţii teologi din diferite centre universitare”.

La simpozion vor participa 40 de studenţi din toate Facultăţile de Teologie Ortodoxă din România, care au dat curs invitaţiei şi care au lucrat sub coordonarea mai multor cadre didactice universitare în elaborarea lucrărilor. Organizatorii simpozionului mulţumesc celor care s-au implicat activ în sprijinirea desfăşurării acestei manifestări ştiinţifice studenţeşti, prima de acest fel pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Ph.D. Lecturer Mihai Valentin Vladimirescu
Biblical Studies Department
Chairman International Relations
Faculty of Theology
University of Craiova
St.A.I.Cuza nr. 13
Craiova, Dolj, Romania

www.mihaivladimirescu.ro

În Europa Ocidentală şi Meridională au început înscrierile pentru tabăra “Tismana 2008″

Acest proiect se adresează în principal copiilor familiilor de români din Europa Occidentală şi Meridională.

După cum informeaza nepsis.org., “Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate” este organizată în România, la Mânăstirea Tismana, cu binecuvântarea IPS Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe a Europei Occidentale şi Meridionale în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni.

Proiectul vine în întâmpinarea necesităţii de a oferi copiilor români din diasporă posbilitatea de a intra în contact cu tradiţiile şi identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a părinţilor lor, dar şi de a trăi timp de 2 săptămani în ţara lor de origine.

Tabăra oferă copiilor posibilitatea să desfăşoare activităţi într-un spectru foarte larg. Sunt propuse diverse ateliere: atelier de icoane, atelier de linogravură, atelier de teatru, atelier de dans, de muzică, de limba română etc. De asemenea, copiii vor descoperi frumuseţile naturii prin vizitarea peşterilor şi a împrejurimilor taberei, vor dobândi cunoştinţe despre tradiţiile româneşti şi despre credinţa strămoşească prin intermediul catehezelor, al excursiilor şi drumeţiilor.

După succesul taberelor de la Mânăstirea Tismana din 2006 şi 2007, câteva zeci de copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, sunt aşteptaţi să participe şi la tabăra din 2008. Perioadele de desfăşurare: 5-17 iulie şi 19-31 iulie 2008.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3605&Itemid=9

Corul ,,Kinonia” va susţine un concert de muzică bizantină

Corul ,,Kinonia” va susţine vineri, 02 mai 2008, începând cu ora 18.00, în Sala Mare a Palatului Cultural ,,Theodor Costescu” un concert de muzică bizantină cu prilejul Sfintei Sărbători a Învierii Domnului şi a Sfântului Gheorghe-ocrotitorul Severinului. Concertul este intitulat generic ,,Veniţi de primiţi lumină!” şi va fi transmis în direct pe postul de radio Lumina al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Corul Kinonia (Click!)

Corul bărbătesc Kinonia a luat fiinţă cu binecuvântarea P.S. Nicodim, în luna august 2005, având ca scop înviorarea vieţii muzicale corale în Drobeta Tr. Severin, spre lauda lui Dumnezeu şi bucuria ascultătorilor.

Corul Kinonia este condus de Părintele Arhid. Adrian Maziliţa, Consilier adnistrativ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi este compus din 30 de corişti, angajaţi ai Centrului eparhial – clerici şi mireni – cântăreţi ai Catedralei Episcopale din Drobeta Tr. Severin, studenţi la facultatea de teologie şi doi elevi seminarişti.

Anual, corul Kinonia susţine concerte în Drobeta Tr. Severin şi în alte localităţi din eparhie, cu ocazia celor două mari sărbători – Naşterea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – dar şi la alte evenimente organizate de Centrul eparhial.

În 24 septembrie 2006, corul Kinonia, împreună cu Grupul Psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova, a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Tismana, cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la naşterea în ceruri a Sfântului Nicodim de la Tismana – ocrotitorul Olteniei. De asemenea, cu prilejul Simpozionului dedicat Sf. Nicodim, în 15 şi 16 decembrie 2006, corul Kinonia a susţinut două concerte la Drobeta Tr. Severin.

Corul abordează un repertoriu variat: creaţii corale religioase, populare şi patriotice, cântece populare autentice din Mehedinţi(la unison). Corul Kinonia îşi propune, de asemenea, redescoperirea vechilor tradiţii, a cântului şi repertoriului bisericesc de origine bizantină, prin punerea în valoare a cântărilor psaltice ale marilor psalţi români

sursa> http://www.episcopiaseverinului.ro/stiri/religioase/

corul-kinonia-va-sus-ine-un-concert-de-muzic-bizantin.html

foto 1> http://www.manastireatismana.ro/sfintii.htm

foto 2 > http://www.episcopiaseverinului.ro/kinonia.html

PS Irineu Slătineanu: „Învierea a stat la baza formării poporului român”

EVZ a stat de vorbă cu Prea Sfinţia Sa Irineu Slătineanu, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului, despre Paşte şi provocările ortodoxiei în lumea modernă.

Prea Sfinţia Sa Irineu Slătineanu se recomandă modest: „Sunt doar un călugăr”. Dar nu e unul oarecare. E doctor în teologie la Paris, specialist în dogmatică, dar îi place şi grădinăritul. Are adresă de Yahoo! Messenger, vorbeşte mai multe limbi străine şi a pus pe picioare, într-un mic sat oltenesc, un Colegiu Naţional pentru fete orfane, unic în ţară.

Pledează pentru întoarcerea Bisericii la popor, pentru refacerea spiritului misionar al purtătorilor de reverendă. PS Irineu provine dintr-o familie în care fraţii îi sunt preoţi şi surorile măicuţe. Tatăl său a fost cântă reţ în biserică şi apropierea de Cele Sfinte a venit firesc pentru cel născut cu numele de Ioan. La 16 ani a început să păşească pe calea monahismului. La Mănăstirea Frăsinei. E doar una dintre poveştile frumoase ale ortodoxiei româneşti, prea puţin cunoscută. Mulţi pariază pe viitorul său în structurile foarte înalte ale Bisericii Ortodoxe Române. Când vine vorba despre asta, PS Irineu rămâne la fel de modest: „Sunt doar un călugăr. Mereu o să am chilia mea”.

„Nu am declaraţie de dragoste la Securitate”

EVZ: Prea Sfinţia Voastră, cum aţi ajuns la mănăstire, la Frăsinei? Ştiu că aţi intrat de tânăr…

PS Irineu Slătineanu: Da, la 16 ani am intrat. Exista o vocaţie pe care numai bunul Dumnezeu o ştie. El ştie pentru ce am fost chemat. La vârsta de 15 ani am mers prima oară la Mănăstirea Frăsinei, în vizită. Asta se întâmpla de Buna Vestire. Apoi, de Sfânta Parascheva, în 1974, am intrat efectiv la mănăstire, la Frăsinei, o mănăstire care aşa de mult mi-a plăcut şi m-a pătruns, că oriunde m-am dus în lumea asta n-am visat alt loc pentru mine. Mănăstirea mi-a fost călăuză invizibilă.

Bine, mănăstirea e unică în lume, Athosul românesc…
Şi nu numai asta, simţeam o responsabilitate, simţeam o chemare care mă şi angaja.

Cine v-a tuns la mănăstire? Ioan vă e numele de botez…
Ioan, Ion, da. Părintele stareţ de acolo m-a tuns şi mi-a dat numele Irineu.

Irineu ce înseamnă?
„Aducător de pace”, „Făcător de pace”. Stareţul a vrut să-mi pună altfel numele, dar aşa a vrut Dumnezeu să-mi spună Irineu, un sfânt pe care eu îl iubeam în mod deosebit.

Aţi făcut teologia la Bucureşti, după care aţi plecat la Paris…
Am făcut, după teologia de la Bucureşti, masterul în istorie. Am lucrat cu Părintele Alecse, un om special, foarte serios.

Cum aţi ajuns în Franţa?

S-a întâmplat ca Ambasada Franţei să dea anumite burse unor studenţi de la diverse confesiuni. Şi cum dăduseră la diverse confesiuni neoprotestante, s-au gândit să dea şi la ortodocşi, fiindcă ortodocş ii rămăseseră cam ultimii. Şi cum terminasem masteratul, de fapt studii asimilate doctoratului, terminasem cu zece, Părintele Alecse m-a propus ca să merg acolo. Atunci regimul era cum era, mi-au dat încuviinţrea să plec, dar cu vreo trei luni după ce începuseră cursurile în Franţa, la Grenoble.

Nu v-a descumpănit?

Eu nu m-am supărat absolut deloc, pentru că pe mine mă deranja oarecum, eram un călugăr care dorea să scape de lucrurile astea. Şi la facultate spuneam: „Doamne, nu mai termin odată?”. Nu-mi doream decât să mă întorc în chilia mea, să fiu un călugăr cât se poate de bun. Am studiat cu multă sete patristica, mistica Sfinţilor Părinţi, nu istoria lor, pur şi simplu, ci trăirea lor, un fel de sinteză duhovnicească a Părin- ţilor. Când am terminat facultatea, mi s-a zis: „Nici să nu te gândeş ti că te întorci la chilie, mergi la doctorat!”. Am fost la duhovnic, la mănăstire, şi mi-a zis: „Categoric, sunt de aceeaşi părere!”. Şi m-am apucat să învăţ. Întotdeauna mi-am zis că vreau să mă pregătesc, nu să ajung ceva mare, ci să fiu capabil să-L slujesc, atunci când Domnul mă cheamă.

Până în 1989, din câte ştim noi, aţi refuzat să veniţi în ţară. Eraţi aşa un „fan al comunismului”, ironic vorbind, că n-aţi vrut să mai veniţi…
Nu puteam veni în ţară.

De ce?

Eu nu mai puteam veni, pentru că n-am plecat cu aprobarea „lor”. Deci, eu nu am dosar, nu am „declaraţ ie de dragoste” la Securitate. Nu vreau să spună cineva… sau să creadă că am un merit în faţa altora care au căzut pradă acestor păcate. Aşa s-a întâmplat că eu n-am plecat doar cu aprobarea lor, că am plecat prin Ambasada Franţei. Patriarhia a fost de acord, mi-au dat binecuvântarea.

Unul dintre cei ce şi-a pus cuvântul pentru mine a fost, Dumnezeu să- i dea sănătate, Mitropolitul Nifon.

Ajutat de Chirac

Şi cum a fost la Paris? V-a surprins Occidentul?

Când am ajuns la Paris, n-am fost marcat de chestia asta, n-am fost şocat, pentru că eu nu eram un tip monden, eu eram un călugăr. Am văzut într-adevăr o lume pestriţă, care putea să fie comentată. Şi de acolo, imediat, am ajuns la Grenoble.

La Grenoble aţi făcut „limba franceză”, după care, la „Saint Serge”…

La Grenoble am făcut „Literele” şi, prin bunăvoinţa celor de la „Saint Serge”, am rămas în Franţa. Ei m-au ajutat când mi-a expirat viza, că nu mai aveam nici de România, nici de Franţa la un moment dat. Rectorul de la „Saint Serge” era foarte bun prieten de familie cu Jacques Chirac, şi aşa am ajuns eu să primesc repede „carte de sejur”.

A refuzat Parisul

Deci nu cetăţenia franceză, cum s-a vorbit…

Nu, pentru că nu am vrut să fac rău nimănui. Un om care îşi vede de teologie, un călugăr, n-are nevoie de atâtea, decât strictul necesar. Faptul de a avea un paşaport francez nu-mi spunea mie prea multe lucruri.

V-aţi luat doctoratul la „Saint Serge”, aţi fost profesor, a căzut comunismul ăsta nenorocit…
În ‘90 am făcut prima vizită în ţară.

Eraţi hotărât să vă mai întoarceţi?

Sigur că da, niciodată n-a fost gândul meu să rămân la Paris. Eu gândeam că pentru a sluji poporul român trebuie să o faci din interior. N-a fost niciodată o comoditate. Mi-era foarte uşor la Paris, aveam un salariu de invidiat, eram chemat la conferinţe, fiind socotit unul dintre tinerii profesori de perspectivă. În ‘90 se hotărâse de către Sfântul Sinod să rămân arhiepiscop la Paris. Patriarhul Teoctist decisese cu Sinodul.

Dar eu m-am întors.

DATORIE

„În ziua de azi, omul Bisericii trebuie să coboare în mijlocul oamenilor”

Ca om care a fost şi pe „afară”, ca om care a văzut multe, la ce provocări credeţi că trebuie să răspundă Biserica? Mai putem sta aşa scolastici, băţoşi?

Clar, categoric, Biserica trebuie să dea nişte răspunsuri. Ea trebuie să revină la popor. În spiritul evanghelic, Biserica trebuie să facă faţă şi să se adapteze la condiţiile de viaţă actuale, în sensul că omul bisericii trebuie să treacă din amvon în agora, să coboare în mijlocul oamenilor.

Frumos spus!

…să vină în sprijinul oamenilor. La Biserică vine omul deja credincios sau care are necazuri. Însă, pe mine, ca om al bisericii, mă interesează şi directorul de întreprindere, trebuie să merg şi la profesorul universitar, şi la inginer, până la ultimul muncitor. Altă predică mai frumoasă decât de a fi în mijlocul credincioşilor şi de a-i iubi aşa cum sunt ei nu există! Să-i iubim pe oameni aşa cum sunt, cu păcatele lor. De fapt, noi ce vrem? Vrem să-l iubim pe om şi să-l ridicăm, prin prezenţa noastră, la o nobleţe pe care el a uitat-o. Şi să îl facem şi pe ăla care e pătimaş să fie virtuos, să-l facem şi pe ăla care e zgârcit să fie darnic, şi aşa mai departe.

Este o provocare a străzii, a urbanului pentru Biserică?

Nu, n-aş spune că e o provocare. E altceva: e o înţelegere concretă. Biserica trebuie să înţeleagă concret problemele vieţii. Nici ideatic, nici în sensul acesta de „Vai de mine, cum era pe vremuri…”. Trebuie să lăsăm vremea noastră ca istorie şi să ne apucăm de vremea noastră ca timp. „Iată vremea Mântuirii”, spune Scriptura. Trebuie să facem în aşa fel încât tot omul să se simtă prezent, să simtă căldura Bisericii. Pentru aceasta trebuie să dezvoltăm spiritul misionar al Bisericii. Trebuie să-l facem şi pe cel care este la politică, şi pe cel care este în stradă, care este necăjit şi amărât, şi pe cel bogat, şi pe cel sărac, trebuie să-i facem să înţeleagă că Biserica are ochiul aţintit asupra lui.

Dar nu un ochi care să atenţioneze, să judece, ci un ochi care să iubească şi să plângă cu ei.

Dacă nu o să avem o deschidere reală faţă de celelalte culte, o să asistă m la o ghetoizare a ortodoxiei?

În chestiunea ecumenismului trebuie făcute câteva precizări. Eu sunt un profesor care, cum s-ar spune, ştiu bine lecţia respectivă şi trebuie să fac preciză rile de la început, să înţeleagă fiecare student ce are de făcut. Ecumenismul are o dimensiune cu totul aparte. Când vorbeşti despre ecumenic, ai putea să spui în loc de ecumenic şi economic. E tot o relaţie între oameni, ecumenicul acesta e o relaţie între oameni, o relaţie între parteneri, care trebuie bazată pe principiul frăţietăţii, pe principiul bunului-simţ şi pe educaţie. Am impresia că mulţi confundă ecumenismul cu dialogul teologic. Dialogul teologic e altceva, el este făcut de specialişti.

Are nevoie Biserica de o reformă administrativă? Există modelul grecesc, există modelulrusesc. Nu e nevoie de mai mulţi vlădici în mijlocul nostru?

Eu cred, totuşi, că modelul românesc este cel mai bun. Este adevărat că ne-am putea însuşi anumite idei, principii, de la confraţii care au fost acolo, însă sunt convins că şi cei dinaintea noastră ştiau despre modelul grecesc, ştiau şi de modelul rusesc, dar totuşi au adaptat un model românesc.

Şi cred că acest model este specific latin.

Dar este inadmisibil să ai mitropoliţi sau vlădici bătrâni, paralizaţi, care de zece ani n-aumai văzut…

Nu, nu… Asta nu ţine de organizare. Eu n-aş intra în asemenea discuţii, pentru că acestea sunt strict tehnice. Eu vorbesc despre organizare: organizarea bisericească actuală este una care, efectiv, corespunde spiritului românesc. Imaginea aceasta idilică, grecească, mitropolii în fiecare judeţ, are totuşi mari lipsuri, în sensul că nu mai dă posibilitatea ca o regiune să se organizeze şi chiar să lucreze eficient.

E mai bine pe „zone”?

Noi avem, de pildă, zona Olteniei, în care cred eu că se poate mult mai bine lucra în grup mic, pentru că ne ştim problemele noastre. Macro, poţi să lucrezi la Bucureşti, dar degeaba spui: „Ştiţi, oltenii nu prea vin la biserică”, pentru că vine cel din Moldova şi spune – „La mine vin!”.

Lucrurile sunt complementare.

CV

Cine este Irineu Slătineanu?

> PS Irineu s-a născut pe 16 noiembrie 1957, în localitatea Perişani (judeţul Vâlcea), cu numele de botez Ioan Popa;

> La 16 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Frăsinei;

> În 1980 a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”;

> A urmat studii de teologie la Paris, obţinând titlul de doctor în teologie la Institutul „Saint Serge”;

> Prea Sfinţitul Irineu Slătineanu este arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului (din 1991);

> Este decanul Facultăţii de Teologie din Craiova.

Când vine vorba despre amestecul lui Dumnezeu în „politichie”, Irineu îl citează pe părintele Cleopa: „Şi politicienii sunt tot de-ai noştri, mânca-i-ar Raiul!”

CREDINŢĂ

„Noi ne-am născut pascal”

Acum, trecând la perioada aceasta superbă, de sărbătoare, vreau să vă întreb cum trăiescromânii Paştele? Patriarhul spunea că îl trăiesc liturgic…

Sărbătoarea la români este un complex de trăiri serioase, concrete, care sunt pătrunse chiar ontologic, legat de fiinţa noastră. Noi ne-am născut pascal. Învierea mântuitorului Iisus Hristos este centrul de gravitaţie al lumii şi al cosmosului. Faptul că ne-am încreştinat încă din primele veacuri, faptul că la noi a pătruns mai uşor creştinismul se datorează predicii despre Înviere.

Învierea ne-a creştinat pe noi?
Da. Apostolii au pornit la drum după Înviere şi au vorbit despre Iisus Hristos cel Înviat.

Predicile au fost primite mai uşor de geto-daci, care credeau şi ei în nemurirea sufletului şi…
Sigur că da! Învierea este aluatul care a stat la baza formării poporului român!

Aşadar, nu faptele bune ale apostolilor au impresionat cel mai mult…

Faptele bune sunt produsul a ceea ce eu cred. Atâta vreme cât eu nu cred, fapta mea bună poate fi cel mult o faptă etică. Dar, dacă eu cred, fapta mea bună este o faptă morală şi eu îi spun virtute! Are esenţă, are sens, are tot… Dar aceste lucruri nu se nasc decât dintr-o profundă convingere că Iisus Hristos cel Înviat a înviat şi sufletele noastre. Şi dacă pe temelia Învierii noi suntem zidiţi, în mod sigur că noi trăim această credinţă în Învierea Mântuitorului cu totul şi cu totul altfel faţă de alte popoare. De exemplu… „Resurectio”. „Resurectio” nu înseamnă neapărat „in vita”, înseamnă că cineva s-a născut dintr-o moarte clinică. Învierea nu înseamnă doar că Iisus Hristos a înviat, dar i-a făcut vii pe toţi cei care sunt ai Lui. Noi suntem „in vita”, cuprinşi de viaţă, în viaţă.

Nu suntem anesteziaţi, după aceea reanimaţi.

Şi totul se învârte în jurul unui mormânt gol… De acolo începe constatarea, de acolo începe Învierea…

Mormântul acesta este unul dătător de viaţă. Părinţii au înţeles Învierea ca pe o cuprindere totală în fiinţa lui Hristos. Ultima intrare a lui Iisus în Ierusalim cuprinde toată creaţia, la ea participă şi animale, şi faună… Această intrare în Ierusalim atrage după sine şi copilul care vorbeşte, şi adolescentul care tresaltă de bucurie, şi bătrânul care poate plânge. De la acest tablou al intrării în Ierusalim, trecerea în Săptămâna Patimilor este tocmai demonstraţia că Iisus Hristos este împărat şi că El luptă pentru înviere. Dar nu preia alaiul acesta cu El, ci El însuşi luptă singur.

Şi nu numai, nu luptă ca să zdrobească.

Totul este creaţia Lui, cum poate El să zdrobească tocmai creaţia Lui? Iisus Hristos cuprinde, dintr-o dată, generalul, ca şi particularul, în acelaşi timp. Toate lucrurile sunt cuprinse în El, dar lucrează în fiecare dintre noi. Vocaţ ia pascală a poporului român este o vocaţie ontologică, nu e o vocaţie de suprafaţă, nu e o vocaţie evenimenţială. Orişice om participă la Înviere, de aceea mă bucur aşa de mult că la slujbă vine şi ăla care poate n-a călcat niciodată în Biserică în timpul anului, vine şi ăla care a stat toată ziua în Biserică, vine şi ăla care a parcurs tot Postul Paştelui, vine şi cel care a mâncat carne cu câteva ore înainte şi a băut şi… vine şi acela! Vine toate lumea… Adevărat a grăit Ioan Gură de Aur când a vorbit şi „de cei care aţi postit, şi cei care n-aţi postit. (…) Bucuraţi-vă!”. E o bucurie care a fost descrisă excepţional: „Hristos a Înviat, bucuria mea!”.

Lumea modernă obligă Biserica la tot felul de compromisuri?
Vorbim despre o lume modernă, dar de fapt ne referim la aspectul exterior al lumii. Dar lumea fără individ, fără persoană, n-are nicio valoare, este o lume anonimă, o noţiune abstractă.

Occidentul nu este astăzi, oarecum, desacralizat?
Eu nu am aceeaşi impresie. Pentru mine nu există sacru şi profan, există doar sacru. Omul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu poate să fie profan. Nu există spaţiu dincolo de care Dumnezeu să nu existe!

De Crăciun, copiii văd la televizor un Moş Crăciun, un individ gras şi cu barbă albă. De Paşte vine iepuraşul. E scos Hristos din ecuaţ ie, se transformă sărbătorile în ceva păgân, consumist?

Aş vrea să mă reîntorc cu câteva secole în urmă. Biserica, atunci când a apărut într-un spaţiu grecoroman, a întâmpinat foarte multe tradiţii. Şi atâta inteligenţă a avut Biserica, şi atâta spirit de convergenţă şi sinteză, încât nimeni nu s-a simţit în afara Bisericii. Noi trebuie să avem această capacitate de a explica şi pe Moş Crăciun, de a explica şi pe Sfântul Valentin, de a explica toate lucrurile acestea. Trebuie să nu lăsăm omul de astăzi, pe fratele nostru, să confunde exteriorul cu interiorul. Lipseşte comunicarea, noi lipsim din comunicare. În familie nu mai există comunicarea dintre soţ şi soţie, în spitale nu mai există comunicare, în şcoală nu mai există comunicare, în Biserică nu mai există comunicare.

E un monolog?
Nu mai există nici monolog. E un dialog al surzilor şi al muţilor. Preotul vorbeşte, credinciosul nu înţelege. Credinciosul vorbeşte, preotul nu înţelege! Trebuie neapărat să legăm forma dialogică dintre om şi om, şi această formă se petrece numai în spirit.

Trebuie să ajungi la inima omului.
Ca să ajungi la inima lui, trebuie să depui inimă. Dacă nu te jerfeşti, dacă nu vrei să dai nicio picătură de sudoare când vorbeşti, nu poţi să faci nimic.

Mai au creştinii de azi spiritul acesta al sacrificiului?

În primul rând, să ştiţi că e ca în lucrarea lui Tarkovski. Pentru mine, „Călăuza” a fost o revelaţie, „Călăuza” în care societatea era prezentată ca un handicapat, dar oamenii aveau o forţă a spiritului extraordinară. Toată lumea voia să ajungă la „camera fericiţilor”. Toată lumea vrea fericire. Ei bine, această fericire nu ţi-o dă materia. În clipa în care noi dăm în Creaţie, şi o lovim din toate părţile, se va produce un efect de bumerang şi… „pac, în cap!”. Şi în viaţa noastră dacă nu iubim societatea… Eu sunt adeptul voluntariatului. „Măi, copii, voi faceţi asistenţă socială, vreau să văd şi eu un program”, leam zis studenţilor mei. „Dacă mi-l aduceţi aici, eu vă dau banii, eu vă sponsorizez programul”. Şi au venit copiii, a doua săptămână – extraordinari au fost -, şi mi-au prezentat: „Uite, vrem să mergem la spitalul din Craiova şi să îngrijim de copiii bolnavi de SIDA”. „Cât vă trebuie buget?” „Păi, ne trebuie 120 de milioane”. „Poftim aici 120 de milioane.”

Le-am făcut rost, de la fiii mei duhovniceşti.

Aşa uşor?

Eu nu merg pe relaţia aceasta: mă duc la cineva să cer bani. Îi întreb: „Matale eşti prieten cu Mântuitorul Iisus Hristos? Matale te spovedeşti?”. „Nu prea”, zic ei. „N-are nimic. Şi începutul are început”, le spun eu. Şi sunt directori mari, de întreprinderi… De ce preotul azi n-are curaj, de ce un episcop n-are curaj să-i spună preşedintelui Consiliului Judeţean: „Tu ce vrei să faci cu viaţa ta? Bolnav eşti, soţia te-a părăsit, copilul nu te ascultă. De ce nu te spovedeşti, măi, copile?”. Şi atunci stai de vorbă cu el şi îi explici cum trebuie făcut: „Vezi bine, omule, că doctorii îţi spun că nu mai trăieşti. Eu, uite, îţi spun că trăieşti, pentru că spovedania are harul acesta regenerator. Dacă vrei să te faci bine, roagă-L pe acela care te poate face bine. Degeaba te duci la doctori, că şi aceia vin şi se roagă tot lui Iisus.”

Şi de ce credeţi că suntem în încrâncenarea asta fără seamăn? Din cauza comunismului?
Nu.

A lenei noastre?
Nici atâta. Suntem într-o perioadă de reprecizare a ideilor.

Ce părere aveţi despre politicienii aceştia care se folosesc de Dumnezeu în campanie electorală, pozează în mari creştini doar când e şi presa de faţă…

Sunt şi ei ca toţi oamenii. Nu cred eu că politicienii sunt nişte indivizi care sunt paraleli cu societatea noastră, sunt tot produsul societăţii noastre. „Sunt tot de-ai noştri, mânca-i-ar Raiul!”, vorba părintelui Cleopa. Biserica ar trebui să fie singura instituţie dezinteresată, Biserica trebuie să formeze şi politicienii, nu neapărat într-un spirit evanghelic, dar măcar într-un spirit al omului. Să fie om! Când ai spus de cineva „ăla e om” înseamnă că n-are apucături animalice…

„BUNA VESTIRE”

Colegiu de orfane

De la începutul noului mileniu, PS Irineu s-a dedicat unui vis mai vechi: să ajute orfanii. În ciuda opoziţiei cu care s-a confruntat chiar în sânul Bisericii, opoziţie venită din partea unor părinţi mai puţin deschişi la ideile „revolu- ţionare” ale lui Irineu, Prea Sfinţia Sa n-a renunţat. Şi astăzi, în comuna oltenească Grădinari stă ascunsă o mică minune. „Aşeză mântul Buna Vestire”, fundaţia condusă de Irineu, a ridicat, de la zero, Colegiul Naţional „Buna Vestire”, dedicat fetelor orfane. La îngrijirea şi educarea celor 160 de fete din centrele de plasament îşi vor da sprijinul mai multe măicuţe, dar şi profesori care, promite Irineu, vor primi lefuri mari – „duble faţă de stat”.

„Vom fi ca şi părinţii lor”

Aici, într-o şcoală care îmbină arhitectura britanică şi cea franţuzească, şcoală care va fi gata, cel mai probabil, anul viitor, elevele (de gimnaziu şi liceu) vor avea parte de tot confortul. „Totul, cu utilaje, cu serele pe care le avem, ne-a costat peste patru milioane de euro”, mărturiseşte PS Irineu. N-a ţinut cont de preţuri. „Am pus întâi pe hârtie ce vrem să facem, doar lucruri de calitate, apoi ne-a preocupat cum strângem banii. Ne-au ajutat mulţi oameni cu avere. De fapt, nu ne-au ajutat pe noi, ci nişte copii orfani, care au valori inestimabile şi ar fi păcat să se piardă. Aici fetele vor avea tot: dispensare, bucătării, săli de mese, vor fi ca o mare familie”, spune arhiereul.

„Nu e mult, e o picătură de apă într-un ocean, dar fetele acestea, pe care noi le vom ajuta şi să se căsătorească, vom fi ca şi părinţii lor, vor duce mai departe fundaţia”, speră Irineu. „De aici vor ieşi cu o diplomă recunoscută în ţară, vor învăţa limbi străine, vor învăţa şi o meserie. Vrem să redăm unor copii orfani demnitatea de a fi oameni. Colegiul va scoate specialiste în matematică şi arhitectură”, încheie Prea Sfinţitul. El avertizează că vor rămâne în colegiul-pension doar fetele care vor avea rezultate bune la învăţătură şi purtare aleasă. Irineu nu exclude posibilitatea ca şi fete sărace, dar nu orfane să studieze la „Buna Vestire”. Nici pe aceea ca oameni cu mulţi bani să plătească pentru a le oferi odraslelor o educaţie strictă şi serioasă la Grădinari.

sursa> http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/801430/PS-Irineu-Slatineanu-Invierea-a-stat-la-baza-formarii-poporului-roman/

Pastorala video de Pasti a Ips Teofan, Mitropolitul Olteniei

click pe foto pentru a viziona

Scrisoarea Pastorala a IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei la Invierea Domnului 2008

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ŞI MITROPOLIT AL OLTENIEI

IUBITULUI CLER DIN PAROHII, CUVIOŞILOR VIEŢUITORI AI SFINTELOR MĂNĂSTIRI ŞI DREPTCREDINCIOSULUI POPOR AL LUI DUMNEZEU DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI:

HAR, BUCURIE, IERTARE ŞI AJUTOR DE LA
HRISTOS CEL ÎNVIAT DIN MORŢI, IAR DE LA NOI ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE ŞI PĂRINTEASCĂ
ÎNTRU HRISTOS ÎMBRĂŢIŞARE!

HRISTOS A ÎNVIAT!

V I D E O

„Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi
de toată bucuria şi pacea în credinţă,
ca să prisosească nădejdea voastră,
prin puterea Duhului Sfânt”.
(Romani 15, 13)

Iubiţi fraţi preoţi,
Iubiţi credincioşi,

Milostivirea lui Dumnezeu se revarsă peste noi şi anul acesta, căci, iată-ne în faţa sfintelor biserici pentru a participa la slujba de Paşti şi a primi lumina Învierii.

Este miez de noapte. Întunericul umple văzduhul şi pământul. Stelele cerului şi lumina lumânărilor ne ajută să răzbatem prin beznă, să ne urmăm calea şi să ne vedem unii pe alţii.

Noaptea de Paşti este, parcă, simbolul vieţii noastre. Trăim într-o mare de întuneric. Greutăţi de tot felul răspândesc beznă în viaţa noastră şi a semenilor noştri. Cu toate acestea, în întunericul cel mai adânc şi în bezna cea mai neagră răsare o stea, se aprinde o lumină, apare o nădejde. „Pentru toţi cei vii este o nădejde” (Ecclesiastul 9, 4), spunea înţeleptul Vechiului Testament. Da, pentru toţi este o „nădejde neclintită” (Isaia 26, 3). Nădejdea noastră este Hristos cel mort pe cruce şi înviat din morţi. Sfântul Apostol Petru afirmă cu tărie acest adevăr, zicând: „Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie” (I Petru 1, 3).
Despre această „nădejde vie” în „Dumnezeul cel viu” (I Timotei 4, 10) pentru a deveni oameni vii, doresc a vă mărturisi în cuvântul pastoral pe care vi-l adresez anul acesta de Sfintele Paşti.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Când a coborât Dumnezeu pe pământ, acum două milenii, întuneric mare şi beznă adâncă se aflau în sufletele oamenilor. Aceştia se îndepărtaseră de la credinţa în Dumnezeul cel adevărat şi trăiau în păcate grele. Deznădejdea şi moartea dominau pretutindeni. Daţi-ne „semn de nădejde” (Iosua 2, 12), strigau cei din lumea veche. „S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină” (Iezechiel 37, 11). Aceasta se întâmpla pentru că oamenii îşi puneau „nădejdea în lucruri deşarte” (Isaia 59, 4), în „lucruri fără de viaţă” (Pilde 13, 10), în „bogăţia cea nestatornică” şi nu „în Dumnezeul cel viu” (I Timotei 6, 17).

Conştiinţa legăturii cu „Dumnezeul cel viu” nu dispăruse totuşi cu desăvârşire. „Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde” (Romani 4, 18). Precum Avraam, mulţi drepţi ai lumii vechi strigau către Dumnezeu din adâncimea sufletului lor. „Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului” (Psalmi 64, 6). „Tu eşti aşteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea” (Psalmi 70, 6). „Doamne, noi Te aşteptăm” (Isaia 26, 8). Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu întârzie să răspundă. „Eu, Eu sunt Cel ce dă nădejde!” (Isaia 51, 12). „Eu sunt Domnul, care nu ruşinează pe cei ce îşi pun nădejdea în El” (Isaia 49, 23). „Cel care îşi pune nădejdea în Mine va moşteni pământul” (Isaia 57, 13). „Este nădejde pentru viitorul tău, zice Domnul” (Ieremia 31, 17).

Nădejdea aceasta s-a împlinit prin Naşterea lui Hristos din Fecioara Maria cu adumbrirea Sfântului Duh, când lumină a răsărit celor ce locuiau în latura şi în umbra morţii (Isaia 9, 1). Prin naşterea şi vieţuirea printre oameni a lui Hristos-Dumnezeu, întunericul a început să-şi piardă din putere. Moartea şi Învierea lui Hristos deschid, apoi, larg uşa luminii spre a pătrunde în viaţa oamenilor. Acolo unde era moarte, Hristos aduce viaţă. Acolo unde teama şi frica dominau sufletele oamenilor, Hristos aduce curaj izbăvitor.

„Nu vă temeţi” (Matei 28, 5, 10). „Nu vă înspăimântaţi” (Marcu 16, 6). „De ce sunteţi tulburaţi?” (Luca 24, 38). „Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9). „Pace vouă!” (Luca 24, 36). Acestea sunt cuvintele pe care Hristos, după Învierea Sa din morţi, le adresează apostolilor, femeilor purtătoare de mir şi tuturor oamenilor de atunci, până azi şi până-n veci.
Mai mult, după Înviere, Hristos coboară în adâncul iadului pentru a vesti şi celor de acolo biruinţa vieţii asupra morţii (I Petru 3, 18-19).

Iubiţi credincioşi,

Înainte de Învierea lui Hristos, teama, deznădejdea şi dezorientarea dominau lumea. În mijlocul acestei lumi, lipsită de orice perspectivă, apare Hristos Cel Înviat din morţi. Puţin câte puţin, nădejdea izbăvitoare se înfiripă în inimile oamenilor.
Femeile purtătoare de mir, mai întâi, apoi apostolii şi primii creştini convertiţi de aceştia mărturisesc prin glasul şi, mai ales, prin viaţa lor, credinţa în Învierea lui Hristos. Această credinţă le schimbă mersul vieţii. Devin alţi oameni.

Această sfântă „nădejde vie” izvorâtă din Hristos Cel Înviat este mărturisirea de viaţă a Bisericii dintotdeauna şi, mai ales, de Sfintele Paşti.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Psalmi 117, 24). Rostim acest cuvânt foarte des la biserică, în zilele de Paşti. Facem aceasta cu conştiinţa că din Învierea lui Hristos izvorăşte toată nădejdea noastră, într-o lume a deznădejdii.

Da! Deznădejdea este drama omului de ieri şi de azi. „Glasul celor fără de nădejde” (Estera 4, 17) se aude pretutindeni. „Scade nădejdea în adâncul inimii… şi nu ştii de unde vine chinul”, spunea un înţelept din vechime (Cartea înţelepciunii lui Solomon 17, 12). Chinul deznădăjduirii izvorât din golul inimii şi din lipsa sensului vieţii domină tot mai multe suflete.

Drama este cu atât mai mare cu cât constatăm faptul că nu lipsa hranei, a locului de muncă sau a locuinţei dă naştere astăzi valului nestăvilit de crize sufleteşti. Acestea sunt cauzate în primul rând de tristeţe, de dezorientare, de incapacitatea de a mai sesiza vreo lumină în sine, în alţii sau în lume. Urmarea directă a acestor stări este recursul la sinucidere – simptom al unei lumi în care şi „Dumnezeu ar fi murit”.
Da! Hristos a murit, dar a înviat a treia zi. El a murit pentru a lua asupra Sa toată durerea omului, inclusiv a celui căzut în deznădejde pentru că este părăsit de toţi şi crede că şi Dumnezeu l-a părăsit. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15, 34), striga Hristos pe Cruce, în numele tuturor deznădăjduiţilor lumii.

Acestor deznădăjduiţi, care suntem noi, Hristos le spune: „Nu vă temeţi!” (Matei 28, 5, 10). „Nu vă înspăimântaţi” (Marcu 16, 6). „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi” (Matei 11, 28).

„Nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13), ne spune Sfântul Apostol Pavel. De ce să nu ne întristăm? Pentru că Domnul Hristos este „nădejdea noastră” (I Petru 3, 15), prin care „iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt” (Romani 5, 5). El, Hristos a înviat din morţi. Dacă El a înviat, vom învia şi noi. Iar dacă vom învia, viaţa noastră pe acest pământ are un sens adevărat. În acest caz, nici teama, nici deznădejdea, nici golul sufletesc n-ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Da, iubiţi credincioşi, în toată vremea şi în tot locul s-ar cuveni să gândim şi să mărturisim ca autorul Psaltirii: „Doamne, Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele” (Psalmi 21, 9). „Tu eşti aşteptarea mea, Doamne. Domnul este nădejdea mea din tinereţile mele” (Psalmi 70, 6). „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti Tu în pământul celor vii” (Psalmi 141, 5). „La Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge” (Psalmi 142, 8).

Fiind întăriţi „cu nădejdea în Domnul Dumnezeu” (I Regi 30, 7), precum David odinioară, primim putere de a sesiza lucrurile frumoase din viaţa oamenilor şi a lumii şi, prin aceasta, biruim ispita deznădejdii. Este atâta frumuseţe în această lume, frumuseţe pe lângă care trecem, adesea, fără a-i percepe prezenţa, adâncimea şi semnificaţia. Să ne oprim o clipă pentru a contempla icoana unei mame cu pruncul în pântece sau în braţe, chipul unui bătrân, frumuseţea unei păduri, strălucirea cerului înstelat sau liniştea unei mănăstiri. Prin acestea toate şi de dincolo de ele, Dumnezeu ne grăieşte: „Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 9). „Pace vouă!” (Luca 24, 36).

Având „nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (I Timotei 4, 10), adresez creştinilor şi creştinelor din Oltenia gândul meu de bucurie, de pace şi binecuvântare.
Dumnezeu să vă aibă în ocrotirea Sa pe fiecare şi să vă răsplătească însutit pentru dragostea, îngăduinţa şi nenumăratele bucurii pe care le-aţi oferit mitropolitului Olteniei vreme de aproape opt ani de zile. Inima sinceră a creştinilor din Oltenia, isteţimea minţii lor şi iubirea lor pentru sfintele mănăstiri şi biserici rămân pentru mine izvoare de inspiraţie în slujirea pe mai departe a Bisericii lui Hristos.
„Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Romani 15, 13).

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Al vostru frate şi părinte întru slujirea Bisericii şi către Hristos rugător,

Mitropolitul Olteniei
† TEOFAN

sursa: http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3575&Itemid=9

foto> http://episcopiaseverinului.ro/agenda/martie07/

Daruri de Sfintele Paşti din partea SONFR Craiova pentru persoane defavorizate

În această perioadă care premerge sărbătoarea Sfintelor Paşti şi în cea următoare, filiala Craiova a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (SONFR), a derulat şi derulează o serie de acţiuni umanitare prin care încearcă să aducă puţină bucurie în sufletele şi vieţile persoanelor defavorizate, a persoanelor care, indiferent de motiv, se află într-o situaţie de suferinţă şi au nevoie de un gest, de un cuvânt frumos, de cineva care să le amintească faptul că Învierea Domnului a fost făptuită şi pentru ei.

În acest sens, marţi, 22 aprilie au fost distribuite 33 de pachete cu dulciuri şi fructe bătrânilor de la Centrul de îngrijire şi asistenţă socială din cartierul craiovean Craioviţa Nouă; în cadrul acestei acţiuni, Grupul coral „Renaşterea” al SONFR Craiova a interpretat pentru bătrânii de aici câteva piese de muzică religioasă specifice acestei perioade prepascale. 100 de pachete cu dulciuri şi fructe vor fi distibuite astăzi la Penitenciarul de Minori şi Tineri din Craiova, fiind vizaţi în special deţinuţii care nu sunt vizitaţi de nimeni în această perioadă, pachete asemănătoare urmând a fi distribuite şi copiilor cu handicap sever de la Centru de plasament „Sfântul Mina”. De asemenea, cele 20 de familii asistate social de SONFR Craiova vor primi pachete cu alimente de bază. Nu vor fi uitaţi nici deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, care vor primi marţi, 29 aprilie, în a doua zi a Sfintelor Paşti, vizita reprezentantelor femeilor creştin ortodoxe din Craiova care le vor distribui 100 de pachete cu alimente si dulciuri.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3567&Itemid=9

http://www.gds.ro/Ultima%20ora/2008-04-25/Daruri+de+Sfintele+Pasti+din

+partea+SONFR+Craiova+pentru+persoane+defavorizate+

“Icoana, lecţie de credinţă”

Galeriile “Radio-Arts” ale Studioului Teritorial de Radio “Oltenia” Craiova au găzduit astăzi, de la ora 14.00, în transmisiune directă, o manifestare culturală complexă dedicată sărbătorii Sfintelor Paşti. Cu acest prilej a fost vernisată expoziţia de icoane purtând genericul “Icoana, lecţie de credinţă” a elevilor Şcolii Populare de Artă “Cornetti” din Craiova, coordonaţi de artistul plastic Cristina Oprea.

Manifestarea a fost onorată de prezenţa ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, iar Grupul Psaltic de la Catedrala Mitropolitană a intonat cântări specifice Postul Mare şi imnuri speciale pentru Joia Patimilor. Cărţile editate de Mitropolia Olteniei au fost prezentate de prof. dr. Tudor Nedelcea. Ilie Tudor, cântăreţ bisericesc în parohia Podari şi scriitor (tatăl actorului şi menestrelului Tudor Gheorghe), a lecturat din volumul său “Gânduri din strana bisericii”.

“Învierea lui Hristos – nădejdea lumii” a fost mesajul transmis de ÎPS Părinte Mitropolit Teofan, ascultătorilor şi asistenţei, în cuvântul rostit la finalul manifestării. Amintim că emisiunea cu public “Galeriile Radio-Arts” este realizată şi prezentată, în direct, de conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3566&Itemid=9

“Tezaurul oltenesc de carte veche românească” la Muzeul Olteniei din Craiova

La sediul Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova (strada “Madona Dudu” nr. 14) a avut loc astăzi, 24 aprilie, ora 11.00, vernisarea expoziţiei “Tezaurul oltenesc de carte veche românească”, organizată în colaborare cu Arhiepiscopia Craiovei, precum şi lansarea catalogului “Carte veche românească din colecţia Muzeului Olteniei”. Manifestarea s-a desfăşurat în prezenţa IPS Teofan Mitropolitul Olteniei.

Potrivit organizatorilor, prin această expoziţie se doreşte o mai bună conştientizare a patrimoniului religios şi cultural reprezentat de cartea veche românească, pentru accentuarea importanţei acesteia în cristalizarea conştiinţei naţionale. Se evidenţiază astfel rolul cărturarilor români care au tipărit asemenea cărţi: Antim Ivireanul şi Chesarie, episcopii Râmnicului, Calinic de la Cernica, Stanciu Căpăţâneanu, Grigore Pleşoianu etc.

Expoziţia, deschisă publicului vizitator până în 4 iunie a.c., constă într-o selecţie a celor mai vechi şi valoroase exemplare tipărite între anii 1508 şi 1830, găsite în depozitele mănăstireşti, punându-se accent pe tipografia Râmnicului. În secolul al XVIII-lea Râmnicu Vâlcea devine cel mai important centru de iniţiere al meşterilor tipografi, motiv pentru care Nicolae Iorga îl numeşte “oraş al tipografilor”.

În prefaţa Mineiului pe noiembrie, Episcopul Chesarie vorbeşte de importanţa Olteniei, care, după cum spune el, este “vatra neamului românesc”. Exemplare cum ar fi “Evanghelia lui Şerban Cantacuzino” (1682), “Apostolul”, tipărit la Bucureşti în 1683, “Biblia” de la 1688 sunt cărţi ce marchează nu numai momentul introducerii limbii româneşti în biserică, ci şi momentul când acţiunile cărturăreşti pentru trezirea conştiinţei naţionale iau amploare. “Întâia învăţătură pentru tineri” (Râmnic, 1726) şi “Bucoavnă” (Râmnic, 1749) sunt primele cărţi destinate uzului şcolar.

Catalogul carte veche românească din colecţia Muzeului Olteniei va cuprinde circa 170 de titluri şi va avea 190 pagini format A4, cu ilustraţii sepia pentru cele mai reprezentative cărţi.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3559&Itemid=9

Festivalul oratoric “Sf. Ioan Gură de Aur” şi-a desemnat câştigătorii

Festivalul oratoric „Sf. Ioan Gură de Aur” şi-a desemnat câştigătorii astăzi, după desfăşurarea fazei finale, eveniment ce s-a desfăşurat de la ora 10.00 la biserica „Mântuleasa” din Craiova. În urma deliberării juriului format din reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, respectiv, Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei şi Inspectoratele Şcolare Judeţene Dolj, Gorj şi Mehedinţi, podiumul premianţilor se prezintă astfel:

Juniori (clasele a 9-a si a 10-a):
-premiul I, Cosmin Bănică de la C.N. Gheorghe Ţiţeica din Drobeta Turnu Severin;
- premiul II, Camelia Zeveleanu de la C. N. Ştefan Velovan din Craiova
- premiul III, Denisa Iuga de la C. N. Henri Coandă din Craiova;
Seniori (clasele a 11-a şi a 12-a):
- premiul I, Cristina Stoica de la C.N. Henri Coandă din Craiova.
- premiul II, Silvia Predoi de la C. N. Ştefan Velovan din Craiova
- premiul III, Cristina Voicescu de la C. N. Elena Cuza din Craiova;

Premiile, constând în diplome şi sume de bani, au fost înmânate, într-un cadru festiv, de PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
Amintim că Festivalul este rezultat al unui proiect iniţiat de Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă cu sediul în SUA şi derulat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte” în judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi, din anul 2005.

După cum ne-au mărturisit organizatorii, scopul desfăşurării acestui festival este acela de a da posibilitatea adolescentilor să înveţe şi să vorbească despre credinţa, religia şi moştenirea lor creştină. De asemenea, se urmăreşte încurajarea cât mai multor tineri să participe la acest proiect, atât a celor care au înclinaţii oratorice, cât şi a celor care, deşi nu au asemenea înclinaţii, doresc să treacă printr-o astfel de experienţă.

sursa> http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3524&Itemid=9

Teolog craiovean la Cambridge

Pentru orice student, indiferent de anul de studiu sau de facultatea unde studiază, trei zile petrecute la Cambridge reprezintă o experienţă deosebită şi care nu poate fi uşor uitată. Păşind pe străzile pietruite, privind la vechile castele şi biserici nu poţi să nu te gândeşti că toate aceste edificii respiră realmente un aer încărcat de veacuri de istorie şi cultură, aerul unuia dintre cele mai renumite centre universitare ale lumii. Întregul oraş se mişcă după nişte coordonate imaginare stabilite de Universitatea Cambridge cu care se identifică întru totul. De fapt, cele două mari universităţi rivale – Cambridge şi Oxford – sunt printre ultimele redute care se opun „atacului” de pe continent, căruia Marea Britanie se luptă să-i facă faţă de atâtea secole.

Bunul Dumnezeu mi-a acordat şansa de a ma afla la Cambridge în perioada 11-13 aprilie 2008 şi a-mi împlini astfel un vis pe care îl aveam de multă vreme. Fără prea multe speranţe, am aplicat online pentru o bursă la un curs organizat de The Faraday Institute for Science and Religion, şi beneficiind şi de recomandarea d-lui Conf. univ. dr. Mihai Vladimirescu, a d-lui Asist. univ. Mihai Ciurea şi a Părintelui Prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, am câştigat această bursă, care mi-a permis participarea la un cursul găzduit de Westminster College din Cambridge şi intitulat Ethics on the Frontiers of Science: Religion – Help or Hindrance?”. Aşa cum îi spune şi titlul, cursul a abordat probleme de etică, din perspectivă creştină, încercând să găsească cea mai potrivită formulă de colaborare între ştiinţă şi religie.

La început am fost un pic speriat, pentru că printre cei aproximativ 30 de participanţi la curs nu se mai afla decât un singur student, de la Universitatea Southampton (UK). Încetul cu încetul am început să mă acomodez şi lucrurile au intrat în normal. Pe parcursul celor 3 zile (11,12 şi 13 aprilie) am urmărit 9 prezentări, susţinute de 8 profesori şi oameni de ştiinţă din Anglia, Ţara Galilor şi Noua Zeelandă. Printre subiectele expunerilor din cadrul cursului s-au numărat:
- cum poate morala creştină să ajute cercetarea ştiinţifică?
- probleme etice în situaţia bolnavilor terminali;
- ingineria genetică şi problemele etice pe care le ridică;
- recoltele modificate genetic şi etica în agricultură;
- relaţia dintre ştiinţă, credinţă şi război.
Fiecare dintre expuneri s-a întins pe durata unei ore, fiind urmată apoi de întrebări, intervenţii şi discuţii. Participanţii la curs proveneanu – ca şi vorbitorii – din mai multe ţări ale lumii: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia, Bangladesh, China, India, Germania şi, desigur, România. Cei mai mulţi dintre ei erau specialişti în diverse domenii ale ştiinţei dar în acelaşi timp mulţi erau reverenzi sau diaconi în bisericile protestante locale. De asemenea, 3 dintre vorbitori erau şi ei reverenzi în cadrul Bisericii Anglicane. Acest lucru făcea ca expunerilor lor să nu fie doar o dizertaţie filosofică, ci să aibă un puternic substrat creştin. Alături de reprezentanţii lumii protestante – aflaţi în majoritate – s-a aflat printre participanţi şi un călugăr romano-catolic.

După 3 zile de prezentări şi discuţii, concluzia cu care s-a încheiat cursul a fost aceea că în orice activitate a omului în câmpul ştiinţei, acesta trebuie neapărat să se raporteze la Dumnezeu şi să-şi pună în mod repetat întrebarea dacă face realmente ceva bun şi dacă nu cumva încalcă voia Creatorului. Faptul că omul a ajuns la un nivel înalt de cunoaştere îl responsabilizează şi mai mult şi îl obligă să fie atent ca ascensiunea sa să se desfăşoare numai în spaţiul pe care Dumnezeu ni l-a pus la dispoziţie pentru aceasta.

Am părăsit Westminster College profund marcat de evoluţia ştiinţei în lumea occidentală – aşa cum ne-a fost prezentată în cadrul cursului – şi totodată convins de necesitatea unei dezbateri la nivelul întregii Ortodoxii asupra modului în care ştiinţa şi religia trebuie să relaţioneze în societatea modernă. Mărturisesc că am plecat în Anglia având ideea preconcepută că societatea engleză s-a depărtat de Dumnezeu, că secularizarea a câştigat războiul şi că voi găsi o lume profound desacralizată. Adevărul este însă că englezii nu sunt mai depărtaţi – sau mai apropiaţi – de Dumnezeu decât suntem noi, românii. Lumea protestantă este, în mod evident, mult diferită de lumea ortodoxă dar şi acolo, ca şi aici, există un grup mic de oameni care luptă în numele lui Hristos şi un grup mai mare care luptă împotriva lui Hristos. Dificultăţile pe care le întâmpină creştinii în Anglia sunt la fel de puternice ca şi în România, iar societatea urmează acelaşi drum al secularizării şi al desacralizării. Diferenţele dintre protestantism şi ortodoxie fac ca această luptă să pară ea însăşi diferită.
Oricum însă, diferenţa dintre România şi Marea Britanie nu este atât de mare pe cât vor unii să o prezinte. Din fericire, distanţa pe care am sesizat-o eu este recuperabilă, pentru că marea deosebire între cele două societăţi e reprezentată de oameni şi de atitudinea pe care ei o au faţă de semeni, faţă de stat, faţă de muncă sau faţă de valori.

Pentru mine, experienţa acestor 3 zile în Cambridge a fost una deosebită din mai multe puncte de vedere. Începând de la simplu zbor cu avionul, apoi cazarea în campusul uneia dintre cele mai importante universităţi ale lumii, participarea la un curs cu o tematică foarte interesantă şi foarte actuală şi, nu în ultimul rând, discuţiile cu oameni proveniţi din diverse ţări şi spaţii culturale – toate acestea sunt ingredientele unei experienţe care îţi deschide noi perspective, care te face să-ţi pui noi întrebări şi care, după cum spuneam mai sus, te responsabilizează şi mai mult.
Pe lângă suportarea cheltuielilor de transport, cazare şi curs propriu-zis, bursa a mai inclus şi un pachet de 20 de cărţi despre relaţia dintre ştiinţă şi religie. Am ales cărţi pe care le-am socotit foarte interesante şi care abordează mai multe laturi ale relaţiei complexe dintre cercetarea umană şi legătura omului cu Dumnezeu. Toate aceste cărţi îmi vor servi ca bibliografie pentru un articol despre ştiinţă şi religie, articol pe care trebuie să îl scriu ca parte a colaborării cu The Faraday Insitute. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cercetând aceste cărţi şi trecându-le prin filtrul teologiei ortodoxe, sper să pot redacta un articol care să surprindă unele probleme importante ale relaţiei dintre religie şi ştiinţă, dintr-o perspectivă ortodoxă.

Închei mulţumind lui Dumnezeu pentru oportunitatea de a participa la acest curs, ca şi profesorilor de la Facultatea de Teologie din Craiova, care mi-au susţinut aplicaţia. Sunt convins că pentru orice student român o experienţă de acest gen nu poate fi decât foarte folositoare şi de aceea îi încurajez să studieze şi să profite de orice oportunitate de a lua contact cu alte medii şi de a privi lucrurile din noi perspective.

Radu Savulescu

Student anul I
Facultatea de Teologie
Universitatea din Craiova

sursa> http://www.mihaivladimirescu.ro/index.php/2008/04/18/teolog-craiovean-la-cambridge